Gânduri din inimă
2016. Un nou an. Un nou început. La fel ca și în ceilalți ani…toți au venit, ne-au petrecut și au trecut. O fi ceva special cu acest 2016? Poate că da, poate că nu, însă un singur lucru e cert- totul, dar totul ține de noi, de tine și de formele de expresie pe care le atribui vieții tale. Nu dorim să vă cităm din cărți, și nici să vă dăm sfaturi sau lecții de viață. Vrem doar să vă împărtășim sincer ceea ce trăim, ce simțim, ce am învățat ca și lecții, ca și cum ne-am vorbi nouă…sincer, deschis cu iubire. Cum vi se pare cuvântul IUBIRE? Nepotrivit situației de față?
Uită puțin de omul din tine și citește aceste cuvinte cu ochii sufletului tău, căci singura limbă comună, singura formă de înțelegere reală dintre noi toți și restul lumii este de fapt IUBIREA.
Îți scriu cu inima și cu toată dorința de bine…Fă ca 2016 să fie anul tău. Nu ca expresie egoistă, ci ca formă de considerație de sine. Fă tot ce îți stă în putere și ”apucă-te” cu adevărat de tine. Întreabă-te…Când te-ai ”simțit” ultima dată pe tine? Când te-ai privit sincer și ți-ai recunoscut ca acel ceva nu-ți place? Poate sună pompos, sau prea idealist…și cu toate astea…cu ce strică? Poți să o faci, dar devino conștient de tine! Dar cum?
RESPIRĂ.
Conștient. Din abdomen. Permite-i abdomenului tău să se relaxeze. Uită de forme, siluete și prejudecăți. Este momentul când ești doar TU cu TINE. Inspiră ușor, conștient, treptat și simte cum energia aerului pătrunde în interiul tău și adânc în abdomen. Poți pune o mână pe abdomen ca să poți simți mai bine respirația abdominală. Numără în
gând până la 5 pentru fiecare inspirație și expirație și simte cum ușor corpul tău reacționează prin relaxare. Repetă exercițiul până te simți calm, centrat în interiorul tău. Astfel vei putea să faci un prim pas spre conștientizarea de sine.
EXPRIMĂ.
Fii liber în intimitatea ta. Scrie, compune, pictează, dansează, fă mișcare, cântă, vorbește, dar fă-o fără să gândești, fără rușine sau urmă de ridicol. Fiecare avem în noi o chemare sau o formă prin care ne exprimăm mai ușor. Este momentul tău de sinceritate liberă. Lasă să iasă tot ce rezidă adânc în interiorul tău și învață să te simți confortabil cu tine, așa cum o făceam cu toții în copilărie. Uită pentru câteva momente de restul lumii. Tot ce contează, tot scopul acestui exercițiu e să te pună în legătură cu tine, fără barierele gândului ca formă de cenzură. Subiectul exprimării tale? Orice! Nu contează. Instinctiv te vei orienta spre ceva anume…iar acel ceva este prima ta dovadă că te lași să te exprimi liber…că începi să te privești, să te percepi din interior către exterior și nu invers.
OBSERVĂ.
Mergi afară. Comunică și interacționează cu exteriorul, dar fă-o fiind conștient: de tine, de ceilalți și de stările tale. Mereu centrează-te prin respirație și privește din tine. Ca și cum te-ai retrage 3 pași în interiorul corpului tău, iar ochii tăi ar fi ferestrele către exterior. Vei putea rămâne astfel conectat cu tine și nu te vei mai lăsa angrenat cu ușurință în energiile exterioare-ale agitației, stresului sau anxietăților emanate de mediul sau de oamenii înconjurători. Ai întâlnit cu siguranță momente când te-a luat gura pe dinainte, ai vorbit fără să gândești, ai acționat haotic și agitat din inerție, când pur și simplu ți-ai pierdut stăpânirea de sine…când stările negative au dat iama fără ca tu să fi simțit…când ai uitat de starea de fericire de acum câteva secunde și te-ai găsit birjar sau timorat la volan, în mulțime, etc… Observând vei putea rămâne în contact cu tine atunci când interacționezi cu mediul exterior.
IUBEȘTE.
Orice, oriunde, oricum. Trezește și evocă starea de iubire chiar și în cele mai cumplite situații. Este starea care te înalță și schimbă, transformă percepțiile negative de moment și nu numai. Pare greu. Dar nu este și imposibil. Prima formă de iubire care ne este necesară pentru a iubi cu adevărat, detașat este iubirea de sine. Ori aici este un subiect vast și vom acorda o atenție deosebită într-un articol separat. Însă, pentru început, un mic exercițiu, simplu, care începe cu o vizită în natură. Mergi în parc, în grădina ta favorită, sau în colțul tău verde unde te simți tu cel mai bine. Privește. Fii conștient de respirația ta. Fii prezent în descoperirea ta. Privește din nou, dar atent…fii deschis și găsește un detaliu, o plantă, o culoare, un peisaj, orice care îți apare ca fiind FRUMOS. Admiră. Admiră acea imagine de frumusețe și constată perfecțiunea unui element simplu, care există și de multe ori este ignorat pur și simplu… Admiră și iubește. Acordă atenție și oferă iubire…prin sentimentul tău venit din inimă, prin privire, printr-un gest, sau doar prin prezență. Vei constata o schimbare în percepția ta și în felul în care te simți. Vei deveni, doar așa, mai bun, mai energic, mai revigorat, mai iubitor, mai atent, mai prezent, mai conștient. Poartă cu tine această stare. Cât poți tu de mult. Și dacă poți, dăruiește-o mai departe…